Deși nu am vrut inițial să reacționez deloc la periplul jurnalistic al prietenului meu Mugur Grosu prin poezie – mi se părea prea umilitor să dau vreo explicație (sîc!)- iată că o fac totuși, bineînțeles numai și numai pentru oamenii care m-au susținut în eter și pentru că șarada asta a mers prea departe.
Am dovezile necesare, atât de la Claudiu Toșa cât și în ceea ce privește textul cu pricina. Şi imediat ce voi primi toate detaliile necesare de la avocata mea, voi face publice și altele. Asta dacă până atunci blogul prietenului meu nu-și va realiza planul la hectar iar Mugur va cădea ostenit pe tastatură, nemaiputând să mai treiere și să cearnă într-una comentariile alea, ca pe niște vreascuri dintr-un foc de tabară de la 5 dimineața, când toata lumea se fute sau doarme, deci INUTIL.
Mă simt luată ca din pat la 5 dimineata, de langa prietenul meu, sa va arat niste dovezi, sa va intretin focul de tabara, ca va e frig sau va plictisiti… Pai oameni buni, luati-va o slujba, scrieti o poezie, nush.
Dar daca voua asta va place, in fine… O sa va aduc dovezi, si o sa mai caut dovezi si o sa va mai dau pana va saturati. Chiar daca Dovada o scoti cand tre’ sa te scuzi. Ea este un safety net care te opreste sa nu te faci bucati pe asfalt in caz de eroare. Sa nu credeti ca nu stiu asta! Am si eu o varsta, o viata, si o fetita minunata. Le-ati terfelit pe toate trei, numai ca sa va aduc eu nush ce dovezi care v-ar da voua un scop in viatza.
Oricum, iata cum am perceput eu starea paternitatii in poezie:
M-a durut foarte tare gestul lui Mugur de la care as fi putut primi macar un telefon, o intrebare, prezumtia de nevinovatie! Si m-a mai durut foarte tare sa vad ca ataia oameni care ma cunosc ma cred atat de proasta incat chiar daca as fi plagiat pe cineva (Ovia???), as fi facut-o in asa hal!!
Mincu pe care l-ati respectat atatia spunea ca un poet bun nu poate fi plagiat! Sa nu se inteleaga de aici ca ma cred mare poetesa sau ca il fac pe Ovia un poet prost! Nu! Subliniez doar ridicolul situatiei.
Nu am nimic de impartit cu Ovia… Imi pare totusi bine ca a gasit ceva destul de important pe care sa-l prelucreze si imi pare si mai bine ca Tomis a publicat! Nu m-am gandit niciun moment sa-i cer drepturi de autor, pentru ca legal, concret, mi-e imposibil,
In fine, ca m-am plictisit, iata Dovada, ceausestilor de 20 de ani, ce sunteti!
Acesta este un link catre un JPG cu discutia mea cu Tosa din data de 27 ianuarie 2010.
Iar in mana stanga tin un disc pe care sunt scrise trei texte – unul al meu, unul al lui Ovia si unul al unei terte pers. Unul din aceste texte este un monolog fara vreo pretentie literara, monolog din care am extras ulterior versurile ALEA. Discul este inscriptionat pe PCul meu la o data anterioara lui august 2007. Se poate verifica pe orice alt PC. Doar ca v-a trebui sa stabilesc o intalnire comuna, cu voi toti sa va dau CDul, va las pe voi sa decideti cand si unde, ca tot am vazut ca n-aveti ce face.
Asta in cazul in care de aceasta data se va accepta o discutie rationala si onesta face 2 face. Spun asta pentr ca am inteles ca la propunerea lui Razvan Tupa de a dezbate asta civilizat,Ovia a negat, preferand in schimb sa stea la adapostul blogului lui Mugur.
Nu am comentat sub articolul lui Mugur ptr ca nu ma vreau parte din acea mizerie. Si in plus, oricum nu ar face nicio diferenta adevarul meu, atata timp cat titlul da sentinta! Gloata lui Kafka te gaseste vinovat pentru ceva fie ca e vorba de cateva prietenii, o pereche de picioare sau plagiat.
Va multumesc celor care m-ati crezut nevinovata din prima, cati oti fi…
De fapt va multumesc tuturor, sincer, dar in moduri diferite si din premise diferite.
Si va urez tuturor un week-end placut!
Publicat în Uncategorized
Etichete: blog, dovada, gabi mancu, kafka, mugur grosu, ovia herbert, plagiat, poezie, razvan tupa, text, tomis